Tratatul dintre Puterile Aliate și Asociate și Ungaria, Trianon, 4 iunie 1920

Palatul Trianon și grădinile, carte poștală de epocă, MNIR

  Tratatul de Pace cu Ungaria a fost semnat la 4 iunie 1920, la Palatul Trianon din Paris, între Puterile Aliate și Asociate și Ungaria.  

       „Statele Unite ale Americei, Imperiul Britanic, Franța, Italia și Japonia, puteri desemnate în Tractatul de față ca Principatele puteri aliate și asociate, Belgia, China, Cuba, Grecia, Nicaragua, Panama, Polonia, Portugalia, România, Statul Serbo-Croato-Sloven, Siam, Ceho-Slovacia, de o parte și Ungaria, de altă parte. Considerând că în urma cererii fostului Guvern Imperial și Regal al Austro-Ungariei, un armistițiu a fost acordat Austro-Ungariei la 3 noiembrie 1918 de către Principalele Puteri Aliate și Asociate, completat în ceea ce privește Ungaria prin Convențiunea Militară din 13 noiembrie 1918, pentru ca un Tractat de pace să poată fi încheiat. Considerând că Puterile Aliate și Asociate sunt de asemenea doritoare de pace, că războiul în care unele dintre ele au fost târâte pe rând, în mod direct sau indirect, contra Austro-Ungariei, și care își are originea în declarațiunea de război adresată, la 28 iulie 1914, de către fostul Guvern Imperial al Austro-Ungariei, Serbiei, și în ostilitățile conduse de Germania, aliata Austro-Ungariei, să facă loc unei păci temeinice, drepte și durabile. Considerând că fosta monarhie austro-ungară a încetat azi de a mai exista și a făcut loc în Ungaria unui guvern național ungar” (pagina 1).

      Tratatul a fost semnat într-un singur exemplar, care a rămas în arhivele Franței, iar fiecare dintre statele semnatare a primit o copie autentificată. Regele Ferdinand i-a delegat prin decret regal pe dr. Ion Cantacuzino și pe Nicolae Titulescu să semneze tratatul din partea României.

Nicolae Titulescu, delegat al României la Conferința de Pace de la Paris și semnatar al Tratatului de la Trianon, AMAE

Nicolae Titulescu (1882-1941) diplomat și om politic român, avocat, Ministru de Finanțe (1917), delegat al României la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), reprezentant al României la Societate Națiunilor și președinte al Adunării Generale a Societății Națiunilor (1930-1931), ministru Afacerilor Străine (1927-1928, 1934-1936)

dr. Ion Cantacuzino, membru al Delegației României la Conferința de Pace de la Paris, semnatar al Tratatului de Pace cu Ungaria, ANR, SANIC, Colecția Documente fotografice, MAN-A2 126

 Ion Cantacuzino (1863-1934) medic, microbiolog, fondatorul Școlii de imunologie și patologie experimentală, a organizat sistemul medical în lupta cu holera și tifosul exantematic în timpul războaielor balcanice și a Marelui Război. Ion Cantacuzino a fost numit membru al Delegației României la Conferința de Pace de la Paris și delegat de rege să semneze, împreună cu Nicolae Titulescu, Tratatul de Pace cu Ungaria.

      Tratatul de Pace cu Ungaria cuprindea 14 părți: I. Pactul Societății Națiunilor; II Fruntariile Ungariei; III Clauze politice europene; IV Interese ungare în afară de Europa; V Clauze militare, navale și aeriene; VI Prizonieri de război și morminte; VII Sancțiuni; VIII Reparațiuni, IX Clauze financiare; X Clauze economice; XI Navigația aeriană; XII Porturi, căi pe apă și căi ferate; XIII Muncă și XIV Clauze Diverse și 364 de articole.

Tratatul de Pace cu Ungaria, Trianon, 4 iunie 1920, AMAE
040_1 MODIFIC
040_2MODIFC
040_8MODIFC

Tratatul de Pace cu Ungaria, Trianon, 4 iunie 1920, AMAE

      În partea a II-a se făcea pe larg referire la „Fruntariile Ungariei”, ce erau stabilite, fiind anexate hărți.

     Astfel, articolul 27 stabilea frontierele efective: aliniatul 1 – frontiera cu Austria; aliniatul 2 – frontiera cu Statul sârb-croat-sloven; aliniatul 3 -frontiera cu România și aliniatul 4 – frontiera cu Ceho-Slovacia.

    Articolul 28 venea cu adăugiri la articolul 27 al tratatului: „Fruntariile descrise prin Tractatul de față sunt indicate pentru părțile lor definite, pe o hartă la scară 1/1.000.000.000, anexată tractatului de față. În caz de divergență între text și hartă, textul va avea precădere” (pagina 10).

    Textul tratatului cu Ungaria este clar structurat și acoperea toate problemele existente în materie de politică, de frontiere, de reparații financiare, economice, despăgubiri, schimb monetar, situația cetățenilor de alte naționalități și a proprietăților lor, până la problemele militare, dar și cele de muncă, reglementând durata maximă a zilei de muncă și numărul maxim de ore de muncă pe săptămână, vorbea despre șomaj și asigurarea contra bolilor a muncitorilor.

Frontierele Ungariei cu România, extras din Tratatul de la Trianon, AMAE
Frontierele Ungariei cu România, extras din Tratatul de la Trianon, AMAE
Frontierele Ungariei cu România, extras din Tratatul de la Trianon, AMAE

Frontierele Ungariei cu România, extras din Tratatul de la Trianon, AMAE

      După semnare, se prevedea formarea de Comisii de delimitare,compuse ,conform celor stabilite în tratat, sau printr-un nou tratat între Marile Puteri și statele interesate. Comisiile de delimitare aveau deplină putere de decizie, dată de tratat, hotărârile trebuiau luate cu majoritate de voturi și erau obligatorii pentru statele vizate direct, iar cheltuielile comisiilor trebuiau suportate în mod egal de statele implicate. Prin articolele 29, 30 și 31 sunt stipulate clar modul de trasare a frontierelor și obligațiile părților, printre care cea de a da Comisiilor de delimitare toate documentele necesare sau documente suplimentare, în cazul în care acestea le-ar fi fost cerute. De asemenea, autoritățile locale erau obligate să coopereze cu membrii comisiilor. La final trebuiau întocmite „procese verbale definitive de delimitare”, care să aibă anexate hărți și documente, în trei exemplare originale, câte unul pentru fiecare stat limitrof și al treilea pentru guvernul Franței, ce avea să elibereze copii autentificate tuturor puterilor semnatare ale tratatului.

Hartă etnografică a țărilor danubiene

Hartă etnografică a țărilor danubiene

      Partea a III-a a Tratatului cu Ungaria cuprindea „Clauzele politice europene”, secțiunea I fiind dedicată Italiei și posesiunilor Austro-Ungare de pe teritoriul italian care intrau în proprietatea statului italian.

     Secțiunea a II-a era dedicată Statului Serbo-Croato-Sloven, căruia îi era recunoscută independența, iar proprietățile austro-ungare de pe teritoriul său erau  trecute în proprietatea noului stat.

     Secțiunea a III-a era dedicată României. Astfel, conform articolului 45, „Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei, astfel cum sunt fixate la articolul 27, Partea II (Fruntariile Ungariei) și recunoscute prin prezentul Tractat sau prin orice alte Tractate încheiate în scop de a regula afacerile actuale, ca făcând parte din România”.

Clauze Politice Europene, România, extras din Tratatul de Pace cu Ungaria
Clauze Politice Europene, România, extras din Tratatul de Pace cu Ungaria

Clauze Politice Europene, România, extras din Tratatul de Pace cu Ungaria

      Conform articolului 46, Comisia de delimitare trebuia formată, în 15 zile de la semnarea tratatului, din șapte membri, cinci reprezentanți ai Marilor Puteri și câte un reprezentant al celor două state, „pentru a fixa la fața locului traseul liniei de fruntarie descrisă la art. 27 – 3, partea a II-a (Fruntariile Ungariei)”.

    La secțiunea a IX-a a părții a III a tratatului, „Dispozițiuni generale”, prin articolul 74, se spunea clar că: „Ungaria declară de pe acum că recunoaște și primește fruntariile Austriei, Bulgariei, Greciei, Poloniei, României, Statului serbo-croato-sloven și ale Statului ceho-slovac, astfel precum aceste fruntarii vor fi fixate de către Principalele puteri aliate și asociate. Ungaria se obligă a recunoaște deplina valoare a tractatelor de pace și a convențiunilor adiționale, care sunt sau vor fi încheiate de Puterile Aliate și Asociate cu puteri cari au combătut alături de fosta monarhie austro-ungară, să primească dispozițiunile cari au fost luate sau se vor lua cu privire la teritoriile fostului Imperiu german, ale Austriei, ale Regatului Bulgariei și ale Imperiului Otoman, și să recunoască nouile state în fruntariile ce le sunt fixate”.

Dispozițuni generale, articolul 74, extras din Tratatul de Pace cu Ungaria
Dispozițuni generale, articolul 74, extras din Tratatul de Pace cu Ungaria

Dispozițuni generale, articolul 74, extras din Tratatul de Pace cu Ungaria

      Prevederi legate de statul român mai apar în mai multe capitole din partea a VIII-a, „Reparațiuni”, reparațiile de război trebuind să fie parțial suportate și de către țările care se rupseseră din Imperiul Austro-Ungar și de către cele care aveau în componența lor regiuni ce se găsiseră anterior în imperiu, cuantumul acestor reparații trebuind să fie stabilit prin comisii speciale.

        În partea a IX-a a Tratatului de pace cu Ungaria, denumită „Clauze financiare”,  la articolul 193, alin. 2, se scria clar că „Ungaria renunță, în ceea ce o privește, la beneficiul tuturor stipulațiunilor inserate în Tractatul din București și din Brest-Litovsk și Tractatele complimentare, fără ca să se aducă atingere articolului 227, partea a X-a (Clauze economice) din prezentul tractat. Ea se obligă a transfera în mod respectiv, fie României, fie Principalelor Puteri aliate și asociate, orice instrumente monetare, bani, valori și instrumente negociabile sau produse, pe care le-a primit spre executarea Tractatelor sus zise.”

Clauze financiare, extras din Tratatul de Pace cu Ungaria

Clauze financiare, extras din Tratatul de Pace cu Ungaria

      În partea a X-a, „Clauze economice”, articolul 207, alin 6, prevedea că se puteau încheia convenții economice între Ungaria și statele vecine în ceea ce privea schimbul de mărfuri vitale, fără de care economiile acestora nu funcționau, iar în maximum 6 luni trebuiau realizate și acorduri privind acest comerț de graniță.
      Tot în partea a X-a, secțiunea II, Tratate care reglementează care dintre tratatele semnate de Austro-Ungaria rămâneau în vigoare, conform articolului 221 „Îndată după punerea în vigoare a Tractatului de față, Înaltele Părți Contractante vor aplica, întrucât acestea le privește, Convențiunea de la Haga din 17 iulie 1905 privitoare la procedura civilă. Totuș, această punere din nou în vigoare rămâne și va rămâne fără de efect față de Franța, Portugalia și România”.

Semnarea Tratatului de Pace cu Ungaria, Trianon, 4 iunie 1920 în ziarul „Le Miroire” din 13 iunie 1920

Semnarea Tratatului de Pace cu Ungaria, Trianon, 4 iunie 1920 în ziarul „Le Miroire” din 13 iunie 1920  

Sala din Palatul Trianon în care s-a semnat Tratatul de Pace cu Ungaria

Sala din Palatul Trianon în care s-a semnat Tratatul de Pace cu Ungaria

      Tratatul de Pace cu Ungaria, semnat la Trianon la 4 iunie 1920, este actul internațional  care a recunoscut Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român și a fixat și granița comună româno-ungară, datoriile Ungariei către statul român, dar și ale statului român către Puterile Aliate și Asociate, în virtutea faptului că o parte a noului său teritoriu național fusese inclusă în Imperiul Austro-Ungar.

Ziarul „Le Petit Jurnal” din 4 iunie 1920 despre semnarea Tratatului de Pace cu Ungaria

Ziarul „Le Petit Jurnal”, din 4 iunie 1920, despre semnarea Tratatului de Pace cu Ungaria

     Punerea în aplicare a tratatului cu Ungaria a fost dificilă și de durată, pe parcursul mai multor ani, timp în care au fost înființate comisii și comitete, s-au întrunit experții străini cu cei români. În cadrul Ministerului Afacerilor Străine a fost înființată, la 10 decembrie 1920, Direcțiunea Fruntariilor, care se ocupa „cu toate chestiunile referitoare la granițele României, delimitări, constatare și aplanarea incidentelor, dresarea și păstrarea de hărți, protocoale” (Decizie a Ministerului Afacerilor Străine privind înființarea Direcțiunii Fruntariilor, București, 10 decembrie 1920). Experții Ministerului Afacerilor Străine și cei ai Ministerului de Război, alături de ingineri și topografi, au contribuit la punerea în aplicare a tratatului, de la realizarea hărților definitive și până la plasarea efectivă a bornelor de graniță.

Harta a Ungariei la semnarea Tratatului de Pace

Harta Ungariei la semnarea Tratatului de Pace  

     Tratatul de Pace cu Ungaria de la Trianon, act internațional hotărât și redactat de către reprezentanții și experții Celor Patru Mari – SUA, Franța, Anglia și Italia, a respectat în linii mari principiul majorității etnice din regiunile fostului Imperiu Austro-Ungar, neținând cont de hărți false și încercările de manipulare a realității făcute prin memoriile Ungariei, trimise la începutul anului 1920. De asemenea, a respectat hotărârile adunărilor naționale din regiunile unite cu Regatul României, Regatul Sârbilor Croaților și Slovenilor și Cehoslovacia.

Alexandre Millerand, președinte al Consiliului de Miniștri al Franței plecând de la Palatul Trianon

Alexandre Millerand, președinte al Consiliului de Miniștri al Franței, plecând de la Palatul Trianon

Hartă a României cu fruntariile admise de Conferința de Pace de la Paris

Hartă a României cu fruntariile admise de Conferința de Pace de la Paris

Punerea în aplicare a Tratatului de la Trianon a fost un proces de lungă durată, întins pe câțiva ani în care și-au desfășurat activitatea Comisiile de delimitare a frontierelor cu fiecare din statele vecine Ungariei: Austria, România, Regatul Sârbilor Croaților și Slovenilor și Cehoslovacia; comisiile de stabilire a reparațiilor de război, a restituirii bunurilor istorice sau bunurilor aflate în proprietatea statului și a particularilor confiscate de către autoritățile și armata austro-ungară în timpul războiului și a ocupației, comisiile de repatriere a prizonierilor de război și de identificare și îngrijire a mormintelor celor căzuți în timpul războiului, precum și Comisia Internațională a Dunării, care a stabilit regimului fluvial al Dunării.

Dintre toate aceste probleme și litigii apărute și care trebuiau rezolvate respectând întru totul Tratatul de pace cu Ungaria, cea mai dificilă și de lungă durată a fost problema optanților. În rezolvarea acesteia, statul român a respectat nu doar Tratatul de Pace cu Ungaria, ci și Tratatul Minorităților,semnat la Paris la 9 decembrie 1919 și care stabilea clar statutul minorităților naționale din statele din centrul și sud-estul Europei, respectiv România și modalitățile de arbitraj în fața noului organism internațional creat cu prilejul Conferinței de Pace – Societatea Națiunilor.

Delimitarea frontierei dintre România și Ungaria rezultat al activității Comisiei internaționale de delimitare, 27 iunie 1925, Oradea Mare
Delimitarea frontierei dintre România și Ungaria rezultat al activității Comisiei internaționale de delimitare, 27 iunie 1925, Oradea Mare
Delimitarea frontierei dintre România și Ungaria rezultat al activității Comisiei internaționale de delimitare, 27 iunie 1925, Oradea Mare

Delimitarea frontierei dintre România și Ungaria rezultat al activității Comisiei internaționale de delimitare, 27 iunie 1925, Oradea Mare

     Din anul 1920 și până în anul  1925 a funcționat Comisia de delimitare a frontierelor dintre România și Ungaria, formată din cinci responsabili delegați din: Franța, Marea Britanie, Italia, România și Ungaria. Cei cinci delegați în mod oficial de către statele lor coordonau echipele de lucru ale fiecărei țări.

     Comisia a emis două documente oficiale, anexe ale Tratatului de la Trianon, prin care a stabilit: secțiunile liniilor de frontieră, regulile generale adoptate pentru trasarea frontierei, materializarea liniilor de frontieră, descrierea plasării bornelor de frontieră, utilizarea registrului de înregistrare a liniilor și bornelor de frontieră, corespondența numelor localităților în română și maghiară și prezentarea informațiilor tehnice de lucru.

     Comisia de delimitare a frontierelor dintre România și Ungaria a fost formată din: general de brigadă Robert Meunier, Franța, președinte, locotenent-colonel A.V.F. Russel, Marea Britanie, locotenent colonel Teodoro Paolotti, Italia, general de brigadă Constantin S. Dumitrescu, România și căpitan de vas Alfred de Dietrich Sachsenfels, Ungaria.

Stabilirea modelului și tipului bornelor de la frontierele dintre România, Cehoslovacia și Ungaria, 27 iunie 1925

Stabilirea modelului și tipului bornelor de la frontierele dintre România, Cehoslovacia și Ungaria, 27 iunie 1925

      Frontiera, în lungime totală de 448 de km, a fost împărțită în sectoare: A, B, C – unde au existat cele mai multe probleme, D, E, F, G, H, K și L. A fost negociată lățimea liniei de frontieră, așezarea bornelor de frontieră, tipurile de borne: principale, intermediare, de sfârșit de secțiune și pietre poligonale, grosimea și forma acestora , dar și modul de inscripționare cu stema fiecărei țări pe parte îndreptată spre țara respectivă, la care se adăuga înscripționarea cu data de 4 iunie 1920 și data așezării efective a bornei.

Sectorul „C” al frontierei dintre România și Ungaria stabilit definitiv prin actul din 27 iunie 1925
5030 MODIFC
5039 MODIFC
5027 MODIFC
5031 MODIFC
5043 MODIF
download
WWIK0463

Sectorul „C” al frontierei dintre România și Ungaria, stabilit definitiv prin actul din 27 iunie 1925

      Trasarea efectivă a frontierei, conform celor stabilite prin textul Tratatului de pace cu Ungaria, s-a făcut după negocieri îndelungate pentru fiecare kilometru din cei 448 și o muncă efectivă de teren, care a durat din iulie 1920 și până la 27 iunie 1925, când au fost finalizate și semnate actele oficiale care stabileau frontiera. Echipe de ingineri, militari, geografi, francezi, britanici, italieni, români și unguri au lucrat pe teren ani de zile pentru a realiza frontiera definitivă și efectivă între cele două țări.

      Secțiunea C. care „începe la schimbarea de direcție a limitei comunale a Battonyei de lângă Heimtanya (Novaktanya) și sfârșește la punctul comun celor trei comune Kevermes-Elek-Curtici” ,a avut un document aparte, devenit anexă a Tratatului de pace cu Ungaria, deoarece aici disputele au fost cele mai aprige.

      Trasarea frontierei definitive dintre România și Ungaria a reprezentat un îndelungat proces diplomatic, ingineresc și tehnic prin care s-a pus în practică Partea a II – Fruntariile Ungariei din Tratatul de pace de la Trianon. În cei aproape cinci ani cât a durat negocierea, definitivarea și realizarea celor 448 de kilometri de frontieră comună, s-au purtat sute de războaie și s-au încheiat sute de armistiții, toate acestea ducând la apariția unui act internațional recunoscut care a stabilit până astăzi frontiera dintre cele două state.

Filă cu înregistrarea la Societatea Națiunilor a unor probleme agrare supuse Tribunalului Arbitral Mixt Româno-Ungar, 25 mai 1927

Filă cu înregistrarea la Societatea Națiunilor a unor probleme agrare supuse Tribunalului Arbitral Mixt Româno-Ungar, 25 mai 1927

      Problema optanților a reprezentat un alt capitol al al disputelor diplomatice interbelice dintre România și Ungaria, dar și al relațiilor Ungariei cu Cehoslovacia și Iugoslavia. Pledoariile lui Nicolae Titulescu, în procesele optanților unguri, la Societatea Națiunilor au rămas în istorie, iar problema a fost rezolvată în anul 1930 prin semnarea Convenției de la Paris din 28 aprilie 1930, când se crea un Fond Agrar pentru plata optanților unguri, fond format din renta de împroprietărire depusă de România, Cehoslovacia și Iugoslavia la dispoziția optanților unguri, la care s-au adăugat creanțele datorate de Ungaria, Marilor Puteri, Anglia, Franța, Italia, Belgia, Portugalia şi Japonia pe care aceste state le-au cedat Fondului Agrar.

      Marile realizări ale acestui exercițiu diplomatic ,Conferința de Pace de la Paris, s-au păstrat și, în viziunea noastră, sunt: reglementarea, pentru prima dată în istorie, a ideii de stat național realizat prin voința unei anumite națiuni, idee ce va fi preluată după cel de-al Doilea Război Mondial și pe alte continente, ducând la apariția statelor naționale în Africa și Asia; statuarea internațională a dispariției imperiilor multinaționale, imperii bazate pe organizare vetustă, cvasi-medievală și total neconformă, din punct de vedere democratic, cu secolul al XX-lea, state alcătuite din națiuni privilegiate și națiuni fără vreun drept; recunoașterea prin tratate internaționale a noilor state naționale, în cazul românesc, a întregirii Regatului Român cu teritoriile învecinate locuite de către români.

      Cu toate compromisurile făcute de noile state în cadrul conferinței, rămânerea în vigoare timp de 100 de ani a acestor acte internaționale, negociate la Paris după Marele Război, demonstrează viabilitatea deciziilor luate în cadrul conferinței. Tratatele de Pace din 1919 și 1920 sunt acte internaționale pe care s-a sprijinit structura europeană din ultimul veac, inclusiv organizarea, în mai multe etape, a Uniunii Europene.

     Cu toate divergențele, disensiunile, gafele, lipsa de claritate dovedite în timpul Conferinței de Pace de la Paris, Cei Patru au încercat și, parțial, au reușit să creeze o nouă lume, care să se bazeze pe Tratatele de Pace redactate și semnate, devenite parte fundamentală a dreptului internațional în 1920 și rămase astfel 100 de ani după. Un nou război mondial și ofensiva comunistă, care a ocupat și transformat Europa Centrală și de Sud-Est, au distrus doar o parte a Tratatelor, distrugeri ce au fost reversibile, unele după încheierea războiului, altele după căderea regimurilor comuniste.

     A transpune victoria armată într-o stabilizare a Europei și a statelor vechi și noi s-a dovedit a fi mult mai greu de realizat decât a duce un război, dar cei 100 de ani trecuți de la conferință demonstrează, în anul 2020, viabilitatea organizării europene realizate în cadrul Conferinței de Pace de la Paris.