Tratatul de la Versailles
28 iunie 1919

Palatul Versailles, carte poștală de epocă

    Zece milioane de victime a făcut Marele Război. Primul, și cel mai important tratat de pace, a fost cel cu Germania.  Acesta punea capăt existenței Imperiului German, a cărui creștere a început în ianuarie 1871 și a cărui prăbușire a fost rapidă în lunile septembrie-noiembrie 1918.

    În prima jumătate a anului 1919, Germania, principala putere învinsă a războiului, se afla într-o perioadă dificilă, cu un împărat detronat, cu mișcări comuniste care produceau anarhie în Berlin, dar și în alte orașe, având mari probleme economice, cu un comerț inexistent, cu o agricultură lăsată în paragină. Republica de la Weimar, dominată politic de socialiști, și-a început existența în plină criză.

Lucrările Conferinţei de Pace de la Paris, Versailles (1919)

Lucrările Conferinţei de Pace de la Paris, Versailles (1919)

      Tratatul de Pace cu Germania a fost negociat de către Cei Patru Mari – președintele SUA, Woodrow Wilson, un idealist care dorea să-și impună “Cele 14 puncte” și ideea fondării Societății Națiunilor, deoarece armata americană fusese decisivă în câștigarea războiului de către Antantă, președintele Consiliului de Miniștri al Franței, George Clemenceau, „Tigrul”, un om politic cu putere de convingere și condei, care dorea ca Germania să restituie Franței, Alsacia și Lorena, luate în 1871 și să plătească pentru un război atât de crunt și lung în care au murit 1,4 milioane de francezi, premierul britanic David Loyd George, care dorea pentru Imperiul Britanic, coloniile germane și era dispus să fie mai puțin aspru cu germanii în Europa și premierul italian Vittorio Orlando, care urmărea reglementări de teritorii cu fost Imperiul Austro-Ungar și care era mai concesiv cu statul german.  

7 mai 1919 a
7 mai 1919 b

7 Mai 1919, momentul în care Delegația Germaniei primește Tratatul de Pace

     Reprezentanții Germaniei nu au participat la niciuna din rundele de negociere. La 7 mai 1919, delegația germană a sosit la întâlnirea cu Consiliul celor Patru, ședința deschizându-se cu discursul lui George Clemenceau, președintele Conferinței, căre apoi a înmânat delegației germane spre studiere textul tratatului de pace.

     Delegațiile aliate și asociate au primit Tratatul de la Versailles cu puțin timp înainte de semnarea acestuia, nefiind posibile decât observații ulterioare.

      Statul român era menționat doar în două articole ale tratatului: la articolul 244, anexa VIII, care prevedea încetarea oricăror drepturi ale Germaniei asupra cablului submarin Constantinopol-Constanța, valoarea acestuia fiind considerată echivalentul despăgubirilor de război datorate de către Germania, și la articolul 259, aliniatul 6, care stipula: „Germania confirmă renunțarea, prevăzută prin articolul XV al armistițiului din 11 noiembrie 1918, la toate beneficiile stipulate de Tratatele de la București și Brest-Litovsk și tratatele complementare, fără a fi eludate prevederile articolului 292, partea X (clauze economice), al prezentului tratat”.

     România a clamat despăgubiri pentru distrugerile făcute de către armatele germane de ocupație, pentru jefuirea în perioada celor doi ani de ocupație a unei părți din statul român, pentru miile de soldați români ajunși prizonieri în statul german, mulți morți, dar toate cererile delegației române nu au fost luate în considerate, ele nefăcând parte din capitolele despăgubirilor existente în tratat. Nedreptatea făcută statului român nu a rămas fără ecou în presa internă și internațională, dar Franța, Belgia, Anglia, alături de alte state, au rămas principalele beneficiare ale despăgubirilor de război germane.

Semnarea Tratatului de Pace cu Germania de la Versailles
Plenipoterntiarii germani in fata aliatilor la Versailles

Semnarea Tratatului de Pace cu Germania

MNIR_577
MNIR_580

      La 28 iunie 1919, la Palatul Versaillles, în Galeria Oglinzilor, s-a desfășurat ceremonia de semnare a Tratatului de Pace între Puterile Aliate și Asociate și Germania. Tratatul avea 300 de pagini și XV părți, prima parte era Pactul Societății Națiunilor,  întâia organizație internațională apărută la ideea președintelui american W. Wilson; în cea de-a II-a parte erau trasate Frontierele Germaniei, care restituia Alsacia și Lorena, Franței, pierzând o optime din teritoriu; în partea a-III-a, Clauze politice europene se stabilea demilitarizarea statului german; în partea a IV-a Drepturile și interesele Germaniei în afara teritoriului german se prevedea pierderea tuturor coloniilor; apoi urmau partea a- V-a Clauze militare, navale și aeriene; VI – Prizonieri de război și morminte; VII – Sancțiuni; VIII – Reparații; IX Clauze financiare; X Clauze economice; XI Navigație aeriană; XII Porturi, căi navigabile și căi ferate; XIII Muncă – regrementări privind numărul maxim de ore de muncă, pensii, asigurări medicale; XIV Garanții de executare și XV Clauze diverse. 

      Era un model tip de structurare a clauzelor – această structură a fost folosită la toate tratatele cu țările învinse: Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria, Turcia.
      Delegația română, în frunte cu Ion I.C. Brătianu, a semnat, la 28 iunie 1919, Tratatul de Pace dintre Puterile Aliate și Asociate și Germania.   

     Înfruntând nedreptatea făcută prin Tratatul de la Versailles, delegația română a continuat să negocieze recunoașterea Unirii Bucovinei, a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului și tratatele cu Austria și Ungaria, fundamentale pentru statul român.
      În discuțiile de la Paris, Brătianu caracteriza Tratatul de la Versailles ca fiind „ghirlande wilsoniene în jurul unor clauze napoleoniene”, arătându-și scepticismul în ceea ce privește durata păcii de la Versailles cu Germania.
     Incompatibilitatea vădită între liderul român și Cei Patru, în special George Clemenceau, a dus la gestul din 2 iulie 1919, când Ion I.C. Brătianu, președintele delegației române la Conferință, și, mare parte a delegației române, părăseau Parisul, protestând astfel împotriva nedreptăților la care fusese supusă România. Retragerea lui Brătianu era și parte a unei strategii de imagine, protestul său atrăgând atenția presei internaționale asupra nedreptăților la care era supusă România.

Ratificare tratat Versailles de Romania

Ratificare Tratatului Versailles de către România 

Ratificarea de către Germania a Tratatului de Pace

Semnăturile delegaților aliați din Tratatul de la Versailles