Victorie, sculptură de Gheorghe Anghel

Descriere

Denumire Victorie
Datare/ Localitate Începutul secolului XX
Descriere   Lucrare alegorică realizată de Gheorghe Anghel, artist cu un simț special pentru formele riguroase și expresive. Victoria e reprezentată figură întreagă în ronde-bosse, are dimensiuni mici fiind o machetă a unei lucrări monumentale.  Este  o adaptare modernă a unei reprezentări antice a zeiței, o femeie înaltă, efilată, cu o atitudine dârză, aproape  războinică. Artistul a adaptat  formele zvelte ale unui trup tânăr la marea forță interioară a Victoriei. Femeia este reprezentată în picioare, semeață, desculță cu o rochie ce urmărește anatomia corpului suplu dar puternic. Ține cu  mâinile încleștate o sabie a dreptății într-un gest de autoritate și putere. Are trăsăturile chipului  clasice, gât lung, umeri fermi, poartă părul prins, din păr pornește un drapaj ce cade în falduri grele, verticale pe spate, ca o mantie. E realizată în planuri mari, însă  chipul, măinile și picioarele personajului sunt reprezentate cu un accentuat simț pentru rolul detaliului. Pare a fi reprezentată o femeie vânjoasă din popor dar are un aer aristocratic chiar de noblețe. Deși de dimensiuni mici, lucrarea  are atâta vitalitate ceea ce îi conferă monumentalitate.

 

Deținător Muzeul de Artă Craiova
Proveniență  Achiziție prin Galeria de artă, 1963
Categorie patrimoniu În curs de clasare
Autor fișă Claudia Mandi

 

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Victorie, sculptură de Gheorghe Anghel”