Delegația României la Conferința de Pace de la Paris

Delegația României la Conferința de Pace de la Paris, AMAE

       Prin Decretul Regal nr. 10408/1918 regele l-a numit pe Ion. I. C. Brătianu, președinte al Consiliului de Miniștri și Ministru Secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Străine, „plenipotențiar al nostru la Conferința pentru negocierile de pace”.

    Delegația României la Conferința de Pace de la Paris au fost formată din: Ion I. C. Brătianu, președinte, general  de corp de armată C. Coandă,  dr. Alexandru Vaida-Voevod, ministru de Stat reprezentant al Transilvaniei, Nicolae Mișu, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Londra, Victor Antonescu, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Paris, Constantin Diamandy, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Petrograd, George Danielopol, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Washington.

   Delegați și consilieri tehnici erau: P. Zaharide, inginer, inspector general, fost director adjunct al Căilor Ferate Române, S. Rosenthal, jurist, Ermil Pangrati, profesor universitar, fost ministru.

Experți tehnici pe probleme juridice au fost numiți: Eftimie Antonescu, consilier al Curții de Apel din București, Secretar general al Delegației tehnice române; C. Antoniade, consilier la Curtea de Apel din București,  M. Djuvara, doctor în drept; în probleme militare: colonelul de Stat Major Toma Dimitrescu.

   Experți pe probleme etnografice și geografice au fost numiți: Caius Brediceanu, consilier excepțional al Ministerului Afacerilor Străine, reprezentant al Banatului, profesor dr. Coltor, reprezentant al Transilvaniei, Alexandru Lapedatu, membru al Academiei române, reprezentant al Transilvaniei, Arhiepiscopul Boșca, Vasile Bitenco reprezentanți ai Bucovinei, Traian Vuia, reprezentant al Banatului.

Ion.I.C. Brătianu și Nicolae Mișu, AMAE

    În probleme economice și financiare ne-au reprezentat: G. Caracostea, inginer, inspector general, director al Serviciului Comercial al Căilor Ferate ,dr. C.D.Creangă, profesor universitar, fost Secretar  General al Ministerului Industriei și Comețului,  Constantin Crișan, reprezentant al Banatului, Iancu Flondor, Secretar General al Ministerului pentru Bucovina, D. Marinescu, inginer inspector general al Poștei și Telegrafului, Ioan Moscony, reprezentant al Banatului, dr. Moroianu, atașat comercial, reprezentant al Transilvaniei, dr. Mrazec, profesor universitar, membru al Academiei Române, Eugen Neculcea, conferențiar universitar, inspector agricol în Transilvania, George Popescu, inginer, inspector general, Director al Serviciului Navigației fluviale, Nicolae Ștefănescu, inginer, inspector general, fost director al Navigației fluviale a statului român, Ioan Tănăsescu, inginer, inspector, director adjunct al Institutului Biologic din București, Ioan Pelivan, director al Justiției din Basarabia.

 Secretariatul general al Delegației române la Conferința de la Paris era asigurat de către Aurel Vasiliu, secretar de clasa I al Legației României la Paris, I.I. Pleșia, șef de cabinet al ministrului Afacerilor Străine.

      La aceștia s-au adăugat în lunile următoare: dr. Petre Cazacu, dr. Ion Cantacuzino, fostul ministru de Finanțe, Nicolae Titulescu, Octavian Goga, C. Bobancu, C. Sipsom, profesor universitar, C.I. Băicoianu, Director la Banca Națională, D. Gheorghiu, Director General al Vămilor, I.C.Pilide, subdirector la Banca Românească, Ion Pilat, secretarul Delegației Române din Transilvania, Banat și Ungaria cu Maria Pilat, soția sa, Acsentie S. Constantin, inspector agricol, Popovici Atanasie, profesor doctor Șerban Mihail, consilier agricol.

     Din lista celor care au plecat la Paris mai făceau parte: doamna general Coandă și fiica sa, contesa de Conti, doamna Elisa Brătianu, căpitanul Matak, ofițer de ordonanță.

     Iuliu Maniu propus de la început în delegație a ales să rămână în țară conducând Consiliul Dirigent al Transilvaniei.

Take Ionescu

Take Ionescu plecase anterior în Occident și negociase cu Nicolae Pașici, în numele guvernului român, care nu-l delegase însă pentru această negociere, împărțirea Banatului între statul român și cel sârb, urmând ca Serbia să ia partea de vest a Banatului. La solicitarea președintelui Consiliului de Miniștri, Take Ionescu a fost chemat la București pentru a stabili atitudinea comună a delegației române la Conferința de Pace, dar a refuzat să se întoarcă. De aceea, a fost exclus de pe lista oficială a delegației române pentru Paris. Înainte de acest conflict care a umbrit nu doar relația personală Ion I.C. Brătianu – Take Ionescu, ci și desfășurarea unora dintre lucrările conferinței, Take Ionescu trebuia să fie prim-locțiitor al șefului Delegației României, funcție pe care a primit-o Nicolae Mișu, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Londra.

     Drumul spre Paris a trecut prin Belgrad, unde  Ion I.C.Brătianu  a avut discuții cu prințul regent Alexandru, care a făcut referiri la înțelegerea Take Ionescu-Pașici, ce prevedea împărțirea Banatului între cele două țări.

    Alexandru Karadordjevic, prinț regent din anul 1909, viitorul Alexandru I al Iugoslaviei (1921 – 1934) și viitor soț al principesei Maria de România, a refuzat practic să renegocieze cu Brătianu, ceea ce ministrul său de Externe discutate anterior cu Take Ionescu, susținând că statul său nu știa de existența Tratatului României cu Antanta din august 1916, conform căruia după război, României îi revenea întreg Banatul. A plecat și el la Paris pentru a susține cauza țării sale,  unde s-a întâlnit cu regina Maria a României, care-i va deveni soacră în 1922.

   Alexandru I al Iugoslaviei (1888-1934), primul rege al Regatului Iugoslaviei, regent în perioada războiului. S-a căsătorit în anul 1922 cu principesa Maria de România, cu care a avut trei fii. A fost asasinat la 9 octombrie 1934 la Marsillia, când se afla într-o vizită în Franța.

Alexandru I al Iugoslaviei

   Personalitate marcantă a politicii românești, Ion I.C.Brătianu a plecat la Paris hotărât să lupte. El era cel de-al doilea Brătian ce mergea în Occident să negocieze independența și structura României, Ion C. Brătianu o făcuse la Berlin în 1878.

    Pentru Ion I.C. Brătianu invocarea de către Aliați a compromisului făcut de România – armistițiul din decembrie 1917 și apoi Pacea de la București din 7 mai 1918 –  nu reprezenta un argument moral sau juridic. Aliații trebuiau, în viziunea sa, să respecte tratatul de alianță, așa cum România respectase intrarea în război în august 1916, cu toate că acest act fusese legat de acțiunile armatei de la Salonic, acțiuni inexistente. Aliații nu au putut respecta niciuna dintre prevederile militare fundamentale ale tratatului, în primul rând acțiunile pe frontul de la Salonic, în timp ce România le respectase cu o jertfă uriașă pe toate, ajungând până la un pas de desființarea statală.

     Generalul Radu Rosetti, apropiat al liderului liberal, scria în amintirile sale din perioada 1914-1919: „Punctele de vedere de la care am pornit mereu, puncte de vedere care au fost de altfel ale lui Ion I.C. Brătianu, erau următoarele: realizarea întregirii neamului; validitatea convențiilor din august 1916; interesul european în general și al Franței și Angliei, în special, ca la gurile Dunării să existe un stat destul de puternic spre a asigura ordinea și pacea”.

      Zvonuri legate de refuzul Aliaților de a respecta tratatul din august 1916 au premers plecării delegației române la Paris, iar atitudinea intransigentă a președintelui Consiliului de Miniștri, Ion I.C.Brătianu, a fost intens discutată de către presa vremii, opoziția încercând răsturnarea de la putere a liberalilor.

      La aceasta a contribuit și Take Ionescu, personalitate importantă a vieții politice românești, cu renume și pe plan european, care a negociat fără mandat de la Rege problema Banatului și pe cea a relațiilor româno-sârbe, în perioada în care, după Convenția Militară de la Belgrad, din 13 noiembrie 1918, trupele sârbe alături de cele franceze ocupaseră Banatul, supunând populația românească la abuzuri și violențe și împiedicând o parte a delegaților bănățeni să plece la Adunarea Națională de la Alba Iulia.

Fotografie apărută în presă cu Delegația României la Conferința de Pace de la Paris, 1919

Fotografie cu Delegația Basarabiei la Conferința de Pace de la Paris, Ion Codreanu, S.Cujba, Ion Pelivan, Gh. Năstase
Alexadru Vaida-Voevod și Eduard Beneș
O parte a Delegației României de la Paris pe terasa de la Trocadero
4.	Legitimație de presă de la ceremonia de semnare a Tratatului de Pace cu Germania, Versailles, 28 iunie 1919
5.	Ziarul „Dacia”, articol despre Deschiderea Conferinței de Pace, 9 ianuarie 1919,ANR, Biblioteca

 Ziarul „Dacia”, articol despre Deschiderea Conferinței de Pace, 9 ianuarie 1919,ANR, Biblioteca

Ziarul „Patria”, articolul „După iscălirea păcii de către Ungaria, 18 iunie 1920, ANR, Biblioteca

Legitimație de presă de la ceremonia de semnare a Tratatului de Pace cu Germania, Versailles, 28 iunie 1919

      Delegația română a ajuns cu întârziere la Paris. O parte a acestei delegații plecase la 11 ianuarie și a ajuns la 13 ianuarie, dar nu și cei mai importanți membri care au ajuns la aproape două săptămâni după ce conferința fusese deschisă de către președintele Franței, Raymond Poincare, la 18 ianuarie 1919.  O greșeală strategică fundamentală a diplomației române și un fapt care a afectat integrarea rapidă în grupurile și grupările formate în cadrul conferinței și a făcut mai dificilă înțelegerea de către politicienii și diplomații români a atmosferei create în jurul acestui eveniment mondial, primul de acest gen din istoria contemporană a lumii.

      Totuși, ajuns la Paris, Ion I.C. Brătianu s-a familiarizat rapid cu modul în care se desfășurau negocierile și a realizat imposibilitatea colaborării cu Take Ionescu, care își asumase în numele României obligații incompatibile cu strategia statului român. Reședința Delegației române la Conferință a fost sediul Legației Române la Paris, care era pe bulevardul Champs-Elysées nr. 77. 

      Delegația României a sosit la Paris pregătită de negocieri diplomatice dure, de interminabile discuții în comitetele de experți care se formau pentru a discuta toate problemele tehnice ivite, de la cele teritoriale la cele economice, de la regimul juridic al Dunării la statutul minorităților naționale în statele nou formate.

      Delegația României, dar și reprezentanții României aflați încă din perioada războiului la Paris, personalitățile române aflate în exil în Franța, precum Elena Văcărescu, și mulți alții, prieteni ai statului român, precum generalul Henri Berthelot, care cunoștea îndeaproape sacrificiile făcute de către poporul român în război, au încercat și parțial au reușit să facă față tăvălugului informațional, monden, zvonistic și de negociere și să apere interesele statului român unit.

Hartă  realizată de A. D. Athanasiu,  Carte ethnographique du Banat de Temesvar d’après la Carte ethnographique de la Hongrie orientale, par Pál Balogh, et les statistiques officielles, 1919, Paris ; 90x80cm ; 1/300.000

Hartă  realizată de A. D. Athanasiu,  Carte ethnographique du Banat de Temesvar d’après la Carte ethnographique de la Hongrie orientale, par Pál Balogh, et les statistiques officielles, 1919, Paris ; 90x80cm ; 1/300.000, AMAE

Prima confruntare - problema Banatului

      Problema Banatului a fost prima dintre cele cu care delegația României s-a confruntat la Paris. La 29 ianuarie 1919, în fața Consiliului Suprem, prezenți fiind George Clemenceau și S. Pichon (Franța), David Loyd George și A.J. Balfour (Marea Britanie), Woodrow Wilson și E. Lansing (SUA), vicontele Chinda și baronul Makino (Japonia), V. Orlando și S. Sonnino (Italia) și experții tehnici ai acestora, au ajuns delegațiile României și Serbiei, pentru a prezenta poziția lor în problema Banatului.

    Ion I.C. Brătianu a prezentat memoriul  “Problema Banatului”, prin care arăta dreptul României la întregul Banat, drept stipulat și în Tratatul de alianță din 1916.   Revendicarea românească era susținută de drepturile etnice și istorice ale românilor din zona Banatului, împărțirea acestuia distrugând nu doar unitatea geografică, ci și continuitatea etnică a zonei. Populația germană din Banat, șvabii bănățeni, își manifestaseră dorința de a fi parte a statului român. Liderul român arăta disponibilitatea statului pe care-l reprezenta de a garanta drepturi egale tuturor minorităților din Banat, cerând reciprocitate Serbiei pentru românii din Valea Timocului, și se angaja să nu ridice fortificații pe malul Dunării.

Hartă Le Banat d'apres La carte ethnographique de la Hongrie par Cholnoky Jeno Professeur a l'Universite de Kolozsvar-Cluj sur la base de la statistique officielle de 1900

Hartă Le Banat d’apres La carte ethnographique de la Hongrie par Cholnoky Jeno Professeur a l’Universite de Kolozsvar-Cluj sur la base de la statistique officielle de 1900, AMAE

     Partea sârbă, reprezentată de N. Pașici și Ante Trumbici, Ministrul Afacerilor Externe, a revendicat Torontalul, cel mai vestic dintre cele trei comitate care alcătuiau Banatul, dar și câteva părți din comitatul Timiș, unde exista o minoritate sârbă, dorind organizarea unui plebiscit în Banat, plebiscit la care delegația română nu s-a opus. Diplomații sârbi declarau că nu aveau cunoștință de niciun tratat dintre România și Antantă, că negociaseră deja cu un reprezentant al României, Take Ionescu, și că în Torontal exista o importantă populație sârbă, chiar dacă nu majoritară, și că Belgradul era imposibil de apărat dacă statului sârb nu i se atribuia o parte a Banatului.

       În timp ce la Paris se negocia, trupele sârbe care ocupaseră parțial Banatul supuneau populația română, dar mai ales fruntașii ei politici, la abuzuri, violențe și intimidări. Delegația română a relatat la Paris aceste realități trăite de românii bănățeni. Membrii delegației, în frunte cu Brătianu, au susținut poziția română în ceea ce privește Banatul prin memorii, discuții, publicarea de broșuri. Bănățenii au trimis încă din ianuarie 1919 numeroși reprezentanți la Paris, printre care cei mai cunoscuți erau Traian Vuia și Sever Bocu. Sever Bocu, Octavian Goga și Take Ionescu au dezbătut această problemă cu delegația sârbă, cu geograful Iovan Cvisic, cu ziariști și experți prezenți la Paris.

Harta Banatului - Roumains, Imprimerie Dufrenoy, Paris

Harta Banatului – Românii, Imprimeria Dufrenoy, Paris, AMAE

     Adunările plebiscitare care au stat la baza formării României Întregite – Unirea Basarabiei prin hotărârea Sfatului Țării, organism reprezentativ ales, Unirea Bucovinei prin hotărârea Congresului Bucovinei și Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului prin hotărârea Adunării Naționale de la Alba Iulia – au fost puse sub semnul întrebării de către David Lloyd George și denumite „pretenții exagerate”, cu toate că acestea urmau întru totul principiul autodeterminării naționalităților proclamat de către Woodrow Wilson. A fost instituită o comisie care să examineze documente istorice, geografice, strategice în baza cărora se înfăptuise unitatea statului român.

      Consiliul a instituit o Comisie teritorială care să analizeze cererile românești și să propună o frontieră între România și Serbia. În lunile următoare, problema Banatului a fost invocată și în memoriul adresat Consiliului Suprem de către președintele Consiliului de Miniștri, Ion I.C.Brătianu, în care se protesta împotriva ciuntirii Banatului. Negocierile și lobby-ul pentru Banat au continuat în întreg anul 1919.

      La 28 februarie 1919, în fața Comisiei pentru studiul problemelor românești, delegația română prezintă un memoriu consistent, care cuprinde un istoric al evoluției istorice și etnice a Banatului, situația etnică a regiunii, conform căreia populația română reprezenta 37%, populația germană, șvabii, 24% iar cea sârbă doar 18%, urmată de maghiari 14%, distribuția acestora pe comitate.

Harta Banatului – Allemands, Imprimerie Dufrenoy, Paris

Harta Banatului – Germanii, Imprimeria Dufrenoy, Paris, AMAE

      La 3 martie, delegația română înainta un memoriu celor Patru Mari, în care se arătau abuzurile și persecuțiile asupra românilor bănățeni, situația disperată a acestora, cerându-se o anchetă interaliată și evacuarea imediată a trupelor sârbe de ocupație din Banat.

     La 18 martie, experții Comisiei teritoriale au hotărât împărțirea Banatului, două treimi revenind României și o treime Serbiei. Frontiera nouă practic tăia în două canalul Bega și lăsa în zona sârbească aproximativ 100.000 de români, frontiera trecând prin mijlocul unor sate, neținând practic cont de etnia locuitorilor, ci doar de algoritmul 2/3 la 1/3. Compromisul Banatului nu a mulțumit niciuna dintre cele două părți, ambele protestând și cerând noi negocieri. Acestea au continuat. Raportul Comisiei teritoriale a fost prezentat părților, în întregul lui, abia în luna iunie 1919, moment în care Ion I.C. Brătianu a cerut o întrevedere ministrului Afacerilor Străine al Franței, Jean Marie Pichon, pentru a protesta împotriva nedreptățirii României. 

     La 9 septembrie 1918, delegația României a trimis Consiliului Suprem un nou memorandum în care protesta împotriva „nerecunoașterii integrității Banatului”, iar la 12 septembrie Ion I.C. Brătianu demisiona din funcția de președinte al Consiliului de Miniștri, arătând că nu poate accepta nerespectarea tratatului de alianță cu Antanta din august 1916.   

     Disensiuni existau nu doar între statele învinse și cele învingătoare, între Marile Puteri și statele mici și mijlocii, ci și între cei Patru, de aici lipsa de coerență a unor decizii, contradicțiile între puncte de vedere, negocierile amânate și neacceptarea unor analize mai transparente ale conținutului tratatelor de pace.

     La 28 octombrie 1920, ministrul Afacerilor Străine al Regatului român, Take Ionescu, a semnat tratatul prin care era stabilită și recunoscută frontiera României cu Regatul Sârbo-Croato-Sloven.

Harta Banatului – Serbes, Imprimerie Dufrenoy, Paris

Harta Banatului – Sârbii, Imprimeria Dufrenoy, Paris, AMAE

Harta Banatului – Magyars, Imprimerie Dufrenoy, Paris

Harta Banatului – Maghiarii, Imprimeria Dufrenoy, Paris, AMAE

ACTE ȘI DOCUMENTE

Decretul de numire al lui Ion I.C. Brătianu plenipotențiar la Conferința de Pace, 28 decembrie 1918
Componența Delegației oficiale a României la Conferința de Pace de la Paris

Decretul de numire al lui Ion I.C. Brătianu plenipotențiar la Conferința de Pace, 28 decembrie 1918

Componența Delegației oficiale a României la Conferința de Pace de la Paris

Corespondeță a lui Ion I.C. Brătianu despre desfășurarea Conferinței, 4/17 februarie
Corespondeță a lui Ion I.C. Brătianu despre desfășurarea Conferinței, 4/17 februarie

Corespondeță a lui Ion I.C. Brătianu despre desfășurarea Conferinței, 4/17 februarie 1919, AMAE

Scrisoare a lui Ion I.C. Brătianu trimisă lui Philippe Berthelot, ministru plenipotențiar al Franței la Conferința de Pace de la Paris, în problema minorităților din regiunile unite cu România, 27 mai 1919
Scrisoare a lui Ion I.C. Brătianu trimisă lui Philippe Berthelot, ministru plenipotențiar al Franței la Conferința de Pace de la Paris, în problema minorităților din regiunile unite cu România, 27 mai 1919

Scrisoare a lui Ion I.C. Brătianu trimisă lui Philippe Berthelot, ministru plenipotențiar al Franței la Conferința de Pace de la Paris, în problema minorităților din regiunile unite cu România,27 mai 1919, AMAE

Harta etnografică a României

Harta etnografică a României, AMAE

PERSONALITĂȚI