Pantelimon Halippa (1883-1979)

Publicat pe Publicat în Personalități Basarabia

Om politic basarabean, absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău (1898-1904), a urmat Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din Dorpat (Iuriev), apoi Facultatea de Litere a Universității din Iași, a editat ziarul Basarabia, apoi, din 1913, și ziarul Cuvântul moldovenesc; membru al Partidului Socialist-Revoluționar, delegat al țărănimii basarabene la Congresul Uniunii Țăranilor din întreaga Rusie; fondator al Partidului Național Moldovenesc (martie 1917), deputat în Sfatul Țării (21 noiembrie 1917-18 februarie 1919), vicepreședinte al Sfatului Țării; după Unire a fost numit ministru de Stat pentru Basarabia (1919-1927), ministru al Lucrărilor Publice, ministru al Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale; deputat și senator în Parlamentul României; arestat în 1950 și condamnat la 2 ani de închisoare; a fost închis la Sighet. În 1952 a fost predat sovieticilor și ținut într-o închisoare KGB unde i s-a cerut să demonstreze că Unirea Basarabiei cu România nu a fost legitimă. Condamnat la 25 de ani de muncă silnică de către Tribunalul Militar Ucrainean din Chișinău, a fost dus în Siberia. A fost eliberat în 1955 și readus în țară, la Aiud și Gherla, unde a stat fără nicio condamnare până în 1957. Crezând, după 1960, că România trebuie să reunească cele două state românești, a fost permanent anchetat de către securitate și a organizat în locuința sa întâlniri clandestine ale basarabenilor. În 1968 a cerut aprobarea liderilor Partidului Comunist Român pentru organizarea unor manifestații la 50 de ani de la Unirea Basarabiei. Autoritățile comuniste l-au susținut tacit în activitatea sa de documentare în problema basarabeană. Bătrânul Halippa a trimis memorii lui Charles de Gaulle și Richard Nixon demonstrând cu acte și documente abuzurile sovietice.