Ion Codreanu (1879-1949)

Publicat pe Publicat în Personalități Basarabia

Țăran basarabean, combatant în Primul Război Mondial și membru al Comitetului Național Moldovenesc din Odessa. Și-a continuat activitatea participând la Congresul Studenților, apoi la Congresul Țăranilor din Basarabia și la Congresul Învățătorilor din Basarabia, militând pentru independență și unire. A fost ales deputat din partea Congresului Militarilor Moldoveni și a aderat la Facțiunea Blocul Moldovenesc din Sfatul Țării, activând în Comisia a II-a Agrară. Membru în delegația română la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), a fost ales deputat în Parlamentul României în mai multe legislaturi, fiind membru al Partidului Național Țărănesc. În 1940 a fost arestat de către NKVD în orașul Bălți, iar în anul 1941 a revenit în România prin intermediul unui schimb de prizonieri – pe principiul „un patriot român contra unui patriot sovietic” – în locul Anei Pauker (Robinson), agentă a Kominternului și lider al Partidului Comunist din România.