Alecu/Alexei Mateevici (1888-1917)

Publicat pe Publicat în Personalități Basarabia

Român basarabean, poet, teolog și profesor de teologie la Academia Teologică din Kiev, apoi la Seminarul din Chișinău (1914-1916), preot, înrolat în armata țaristă, a fost trimis pe frontul român și a participat la luptele de la Mărășești și Mărăști. A participat la Congresul învățătorilor din Basarabia, fiind promotor al unirii în rândurile acestora. Din păcate, nu a ajuns să vadă visul național împlinit, murind de tifos exantematic în 1917. Poezia sa Limba noastră, scrisă în anul 1917, a fost citită după semnarea actului Unirii, fiind considerată cea mai frumoasă poezie românească dedicată limbii române.